Repere geografice

Localizarea.
Comuna Checea se află situat în partea de V a României. In cadrul judetului Timiş se află în extremitatea vestică, la 32 km distanţă de reşedinţa acestuia, municipiul Timişoara, şi la 11 km distanţă faţă de oraşul Jimbolia.
Comuna Checea este plasată atat la şoseaua DN 59A, Timişoara-Jimbolia, prin intermediul drumului comunal 215, cât şi pe calea ferată, Timişoara –Otelec.
Ca pozitie geografică, comuna Checea este situată în Câmpia joasă a Banatului .
La nord se învecinează cu teritoriul ……………………………………………………………………
In sistemul urban românesc, Checea face parte din categoria comunelor mici.

Substratul geologic.
Substratul geologic si tectonic al comunei face parte integrantă din cel al Campiei de Vest.
Se prezintă ca o câmpie joasă, cu altitudini de 82-90 m .
Pană la începutul secolului trecut, campia a avut aspectul unei zone mlăştinoase . Înfăţişarea actuală este consecinţa unei succesiuni de amenajări hidroameliorative, care au constat din lucrări de regularizare şi îndiguire a albiilor cât şi din executarea, îndesirea şi adâncirea unei reţele de canale de desecare – drenaj.

Relieful.
Solurile au evoluat pe roci mamă alcătuite din sedimente aduse de vânt şi de ape în urma erodării piemonturilor vestice .Straturile de argilă, luturi, nisipuri, pietrişuri şi depozite loessoide alternează frecvent, datorită în special variaţiilor nivelului de bază în timpul retragerii lacului panonic . Vestigiile acestui lac au dăinuit până în vremuri apropiate, sub forma mlaştinilor asanate în ultimele două secole .
Formele de relief prezintă un aspect neted, existând totuşi forme de relief antropic reprezentate de excavaţiile rezultate în urma scoaterii argilei necesare fabricării cărămizilor . Unele dintre ele devenind cu adâncimi de 1-3 m, cuvete lacustre prin ridicarea nivelului freatic, în diferite perioade ale anului, şi în funcţie de valorile precipitaţiilor înregistrate.

Clima.
Climatul comunei se încadrează sectorului climatic bănăţean în care domină circulaţia vestică, dar în care se resimt şi puternice influenţe mediteraneene.
Poziţia geografică şi adăpostul oferit de Carpaţi feresc acest areal faţă de masele de aer rece din nord şi nord-est.
Radiaţia solară înregistrează valori de 118 kcal/cm,în perioada caldă . Regimul termic este moderat, datorită influenţelor oceanice şi mediteraneene.
În general, iernile sunt blânde şi scurte, primele ninsori cad în medie la 29 noembrie, iar ultimele până la jumătatea lui martie, nr. Zilelor cu strat de zăpadă este în medie sub 30 pe an, datorită pătrunderii aerului cald din sud, iar grosimea stratului de zăpadă este redus, în jur de 5 cm.
Cea mai rece lună a anului este ianuarie, cu o medie a temperaturii de –1,5 ºC, temperatura minimă absolută s-a înregistrat la 24 ianuarie 1963 şi a fost de – 35,3 ºC .
Data medie a apariţiei primului îngheţ este 27 octombrie, iar ultimul îngheţ se produce în medie la 15 aprilie, înregistrându-se în medie 197 zile fără îngheţ pe an.
În fiecare an desigur, aceste date sunt devansate sau întârziate .
Verile sunt mai călduroase şi mai lungi faţă de alte zone de câmpie ( media termică + 20,5 ºC ).
Cea mai caldă este luna iulie cu o medie a temperaturii anului de 21,6 ºC. Temperatura maximă absolută a fost la 16 august 1952 atingând 40,0 ºC.
Suma anuală a gradelor de temperatură este de 4010 grade        Celsius, ceea ce indică condiţii optime pentru creşterea şi dezvoltarea majorităţii plantelor de cultură aclimatizate în zonă.
Precipitaţiile medii multianuale ating valori de 570-600 mm,(l/mp) pe an, cu o tendinţă de diminuare în ultimul timp.
Cele mai multe precipitaţii cad vara ( circa 30 % ), urmată de primăvara, toamna, şi iarna ( circa 20 % ). Se remarcă diferenţieri nu prea mari între anotimpuri, un maxim pluviometric în iunie ( 67,6 mm ) şi un maxim mult mai slab în octombrie, de influenţă mediteraneană.
Vântul predominant bate dinspre nord – vest cu o viteză medie de 3,4 – 3,5 m/s, însă se face simţit şi vântul din sud-vest ( Austrul ).
Dintre vânturile locale se resimt mai mult austrul, vântul Coşava şi Ruşcovăţul.
În luna aprilie se semnalează cele mai frecvente şi puternice vânturi,dar furtuni puternice au loc şiîn alte perioade ale anului.

Hidrografia.
Apele curgătoare.
Teritoriul comunei Checea nu este străbătut de nici o apă curgătoare . Cea mai apropiată apă curgătoare fiind Bega Veche, ce curge în apropierea localităţii Beregsău Mare.
Apele freatice.
Nivelul apei freatice pe raza localităţii Checea se situează la adâncimi cuprinse între 0,5-5 m, adâncime ce variază în funcţie de diferiţi factori. Astfel după perioade cu precipitaţii abundente, în special în primăverile din anii ploioşi consecutivi, nivelul general al apelor freatice este mai ridicat. În zonele depresionare închise, cu pământuri argiloase sau lutoase, în aceste perioade, se semnalează fenomenul de băltire a apei precum şi formarea pe o durată limitată a unei pânze suprafreatice la mică adâncime .Băltiri ale apei se pot constata, în urma unor ploi mai mari, şi pe terenurile plane mai ridicate, din cauza formării hardpanului (denumirepopulară – călcâiul pământului ), ca o consecinţă a circulaţiei intense cu utilaje grele şi datorită aplicării unor sisteme de lucrări agricole necorespunzătoare precum efectuarea arăturilor pe soluri grele şi umede.
Depărtarea faţă de canalele de desecare şi faţă de albiile cursurilor de apă, precum şi nivelul apei din acestea, au o oarecare influenţă asupra nevelului freatic.
În timp, s-a constatat o tendinţă de coborâre progresivă a nivelului freatic, datorită unor cauze multiple, precum efectul drenant al forajelor pentru alimentări cu apă executate în zonă, executarea de canale adânci de desecare şi datorită adâncirii albiilor pâraielor prin regularizare, dar şi ca urmare a diminuării considerabile a cantităţilor de precipitaţii căzute.

Vegetaţia fauna şi solurile.
Vegetaţia naturală caracteristică teritoriului este cea specifică silvostepei .
În prezent zona este lipsită de păduri, speciile de arbori răzleţi fiind tipice pădurilor de şleau.. Între acestea menţionăm : plopul ( Populus alba, Populus piramidalis ),salcia ( Salix alba, Salix fragilis ), mai rar gorunul (Quercus sessiliflora ). Mai frecvent apar arbori plantaţi, aceştia putând fii reprezentaţi de, salcâm ( Robinia pseudocacia ), frasinul (Fraxinus excelsior ), plopul canadian ( Populus canadensis ),arţarul ( Acer tataricus ), teiul ( Tilia cordata ), iar arbuştii caracteristici fiind, ulmul ( Ulmus campestris ),oţelarul ( Rhus typhina ),porumbarul ( Prunus spinoza ), măceşul ( Rosa canina ).
 Speciile de pomi fructiferi caracteristici, sunt reprezentate de : prun ( Prunus domestica ),nuc ( Juglans regia ), vişin ( Cerasus vulgaris ), cireş ( Cerasus avium ), măr ( Malus domestica ), gutui ( Cydonia oblonga ), dudul ( Morus alba ),cais ( Armeniaca vulgaris ).
Vegetaţia ierboasă spontană este restrânsă la islazul satului, fâneţele obligate şi unele terenuri sărăturate. Se întâlnesc asociaţii de plante alcătuite din  lolium ( Lolium perenne ), pirul gros ( Cynodon dactylon ),păiuşul ( Festuca psedovina ),pelinul ( Artemisia austriaca ),ghizdeiul ( Lotus corniculatus ), păpădia ( Taraxacum officinale ), laptele câinelui  sau aliorul ( Euphorbia cyparissias ), trifoi alb ( Trifolium repens ), iar pe terenurile afectate de salinizare mai apar şi specii caracteristice, unele indicatoare a acestui fenomen nedorit, cum ar fi : limba peştelui ( Statice gmelini ), Scorzonera laciniata, Camphorosma ovata, steluţa (Aster tripolium ), muşeţelul ( Matricaria spp.) etc.
În porţiunile de teren cu apa freatică mai aproape de suprafaţă este frecvent întălnit golomăţul ( Dactylis glomerata ), coada vulpii ( Alopecurus pratensis ), piciorul cocoşului ( Ranunculus spp. ), iar în microdepresiunile mlăştinoase şi în albia canalelor este prezentă papura ( Typla latifolia ), trestia sau stuful ( Phraymites communis ), rugina ( Juncus spp.) etc.
Dintre buruienile întâlnite în culturile agricole, pe terenurile mai drenate se întâlnesc specii de mohor  ( Setaria glauca, Setaria viridis ), pir târâtor ( Agropyrum repens ),volbură ( Convolvullus arvensis ), şi altele, iar pe terenurile depresionare costreiul ( Echinocloa crus-galli), dentiţa ( Bidens tripartites ), tătăneasa ( Symphytum officinale ), pălămida ( Cirsium arvense ),piciorul cocoşului ( Ranunculus spp. ) etc.
Speciile de cultură cele mai răspândite sunt, grâul de toamnă ( ), orzul de toamnă ( ), porumbul ( ), floarea – soarelui ( ), soia ( ), sfecla pentru zahăr şi hurajeră ( ), lucerna ( ), trifoiul ( ), cânepa ( ),şi o serie de legume .
Recomandări şi informaţii privitoare la tehnologia de cultură a acestora se pot obţine de la specialişti din subordinea, Direcţiei Agricole Timiş, sau de la specialiştii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara ( U.S.A.M.V.B.T.).
Fauna este de tip central – european, cu pătrunderi şi amestec de specii venite din nordul, sudul şi estul Europei . Se remarcă rozătoarele : popândăul, hârciogul, căţelul pământului, iepurele, mamiferele mari, precum căprioarele, iar di categoria celor carnivore, dihorul, vulpea, viezurele.
Dintre păsări se întâlnesc : ciocârlia, potârnichea, dropia, barza, graurul, fazanul, uliul.
Fauna piscicolă prezentă în lacurile antropice, şi diferitele canale, de pe teritoriul comunei este reprezentată de cap, caras, albişoară, ştiucă, somn, etc.

Solurile.
Solurile sunt în general foarte fertile, făcând parte din clasa  molisolurilor .
Conform studiilor pedologice întocmite de Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice ( OSPA ) Timişoara, principalele grupe de soluri şi caracteristicile lor sunt următoarele.

- pe formele de relief mai înalte, precum grinduri, cu depozite texturale mai grosiere şi cu nivel hidrostatic între 3-5 m au evoluat cernoziomurile .Acestea sunt cele mai fertile soluri din zonă . Ca subtipuri, predomină cernoziomul gleizat, urmat de cernoziomul cambic, apoi de cel salinizat slab şi de cernoziomul tipic freatic umed. Fertilitatea acestor soluri este caracterizată printr-un procent relativ ridicat de humus de bună calitate ( în medie 3,8 % cu o variaţie de la aproximativ 3% la cca 5% în diferitele unităţi de sol componente ). Reacţia solului este neutră caracterizată printr-un  pH cu valori cuprinse între 6 şi 8, cu o  medie de 7,1. Conţinutul de azot total al acestor soluri este cuprins între 0,09 % şi 0,24 %,cu o medie de 0,17%.

- pe formele depresionare ale reliefului – crovuri , privaluri, albii părăsite – cu straturi de suprafaţă fine, cu ape freatice situate la o adâncime de 1,2-1,5 m s-au format lăcovişti, soluri gleice şi vertisoluri .Predomină lăcoviştea tipică, apoi lăcoviştea cambică, cea vertică şi cea salinizată slab.Lăcoviştile, solurile gleice şi vertisolurile sunt soluri grele, cu textură fină, umede, dar cu fertilitate potenţială bună, compatibilă cu cea a cernoziomurilor. Pentru punerea în valoare deplină a potenţialului lor de fertilitate e necesară completarea lucrărilor de desecare – drenaj, nivelarea completă a deponiilor de pe marginea canalelor, accelerarea scurgerii apelor în exces prin deschiderea periodică de rigole în culturi sau ogoare etc. Principalele însuşiri ale acestor soluri, aşa cum s-a arătat, nu diferă mult de cele ale cernoziomurilor:conţinutul mediu de humus este tot de 3,8 % (între 3,2 şi 4,9 %),reacţia neutră ( pH – 7,3, cu variaţii de la 6 la 8), iar conţinutul în azot total este în medie de 0,16 %, cu variaţii între 0,15 şi 0,2 %.

- în imediata vecinătate a lăcoviştilor, pe forme de relief ceva mai ridicate, dar cu apa freatică bogată în săruri şi pe roci parentale bogate în sodiu, s-au format soloneţurile .Aceste soluri au cele mai nefavorabile însuşiri, acestea se găsesc sub formă de petece între celelalte tipuri de soluri, şi cauzează dificultăţi în exploatarea terenurilor, mai ales prin împotmolirea agregatelor de lucru . Ameliorarea acestor soluri, trebuie precizat că este extrem de dificilă şi costisitoare.