Meniu  
  Prefaţă
  Date generale
  Repere geografice
  Istoricul asezării
  Populaţia
  Economia
  Cultura. Viaţa socială
  Turismul
  Strategia localităţii
  Rezumat
  Adrese utile
  Bibliografie selectivă
  Galeria foto
  Contact
  Harta Judetului Timis  
 

Populaţia

   Împrejurările istorice au făcut ca în localitatea Checea locuită din cele mai vechi timpuri de români, să se mai aşeze şi alte populaţii de naţionalităţi diferite.
În ordine cronologică primii care s-au stabilit împreună cu românii au fost sârbii.  Venirea lor nu este atestată documentar.
   Din izvoare narative, şi din felul cum sunt aşezaţi în vatra satului rezultă că au venit după anul 1700, nu au fost colonizaţi ci au venit din cauza prigoanei turceşti instaurată în locul lor de origine. Izvoarele narative şi obiceiurile existente astăzi atestă că s-au înţeles foarte bine cu românii între cele două grupuri etnice neexistând conflicte ci din contră după cum reiese din unele însemnări sârbeşti de peste 70-80 de ani “ s-au ajutat şi au fost uniţi la toate greutăţile “. Această înţelegere s-a concretizat şi printr-un număr mare de căsătorii mixte fapt care a dus la un amestec total. Acest amestec a dus la scăderea considerabilă a populaţiei de naţionalitate sârbă.
În ceea ce priveşte colonizarea romilor ( ţiganilor ) nu se cunosc date nici de natură documentară şi nici narativă.
   Presupunem că au venit odată cu sârbii. Sunt atestaţi documentar în anul 1801, ca fiind “ în număr de trei căşi “.

   După cercetările intreprinse de institutele de filologie şi istorie pe plan naţional se atestă că sunt de origine asiatică, de undeva de la periferiile Indiei.
   Venirea lor spre Europa este determinată de către turci, şi după cum arată Istoria României, au venit mai întâi prin Grecia, Serbia, iar pe vremea lui Ştefan cel Mare ajung primele familii şi în Moldova. Deci prezenţa lor în localitate este explicată de apropierea geografică faţă de Serbia, şi în plus venirea sârbilor.
   Croaţii. Din diferite surse reiese faptul că au fost colonizate în anul 1801, un număr de 13 familii, cărora li s-a dat 8011 jugăre de pământ. Ei sunt colonizaţi de imperiul austriac cu sprijinul episcopiei din Zagreb.
   Croaţii sunt slavi sudici care au adoptat religia catolică şi scrierea cu alfabet latin. Colonizarea lor în localitatea Checea are şi un aspect de înobilare, pentru faptele de arme aduse în rândul armatei austriece în luptele cu turcii.  Acest aspect reiese din documente precum şi din faptul că nu toate familiile au primit suprafeţe egale de pământ. De exemplu familia Delimanovici şi Uzbasici au primit fiecare peste 2500 jugăre de pământ.
   O curiozitate a acestei naţionalităţi o reprezintă faptul că fiind de religie catolică,  şi bogaţi,  căsătoriile s-au făcut numai între ei şi în foarte puţine cazuri cu persoane din alte colectivităţi. Din această cauză s-a ajuns la fenomenul de consangvinitate, ce a dus la o scădere numerică  vertiginoasă  a acestora întrucât au foarte puţini copii. În prezent şi-au dat seama de acest lucru dar este prea târziu.
   Maghiarii apar documentar în cadrul localităţii începând de prin anii 1890-1900. Sunt veniţi din diferite părţi ale Transilvaniei ca oameni săraci care s-au angajat ca slugi la moşierii locali întrucât pretenţiile lor au fost mai mici decât ale muncitorilor locali.



   Populaţia comunei Checea  număra la recensământul din anul 2002, perioadă în care era localitate componentă a comunei Cenei, un număr de 1.928 locuitori .

În cele ce urmează vor fi prezentate date statistice privitoare la populaţia Checei cu începere din anul 1890 .
   Numărul de locuitori raportaţi anului 1890 după cum se observă din Fig.1. însumând un număr de 3645 este un număr mare de locuitori pentru acea perioadă , dar acestă valoare reprezintă cei 981 locuitori ai Checei croate, însumaţi cu cei 2664 locuitori ai Checei Române.
   După cum reiese şi din grafic luând în studiu perioada 1972-2002 scăderea populaţiei comunei a fost drastică : de la 2393 la 1928 adică un minus de 465 de locuitori ceea ce reprezintă o scădere de 21%.
   Această scădere se  datorează mai multor cauze, precum :

  1. diminuarea până la dispariţie a populaţiei de etnie croată, din motive prezentate în contextul anterior ;
  2. diminuarea grupelor de vârstă 0-18 ani (minorii), ceea ce exprimă scăderea natalităţii în ultimi ani, cu o pronunţată amprentă a perioadei comuniste, precum şi scăderea grupei de vârstă ca medie de 60 de ani, cea ce semnifică scurtarea duratei vieţii, în această perioadă.

Fig.1.

   Structura etnică a populaţiei încă din cele mai vechi timpuri este
marcată prin superioritatea numerică absolută a populaţiei de etnie română.
După cum reiese şi din Fig.2. şi Fig.3.,o evoluţie interesantă se înregistrează în cazul popultaţiilor de etnie croată şi de etnie rom (ţigani).

Fig.2. si Fig.3.


   Dacă în anul de refereninţă 1928 populaţia de etnie croată reprezenta 19% din totalul populaţiei astăzi aceasta poate fi regăsită într-un procent uimitor de scăzut, şi anume de 3% conform recensământului din 2002 situaţie la care sa ajuns în principal din cauza politicii adoptate de această etnie privitoare la căsătorii, şi datorită numărului scăzut de copii per familie, de circa  unul, maxim doi.
   Populaţia de etnie rom(ţigani) prezintă o creştere considerabilă în ultima perioadă astfel încât dacă în 1928 aceştia erau într-un rocent de numai 8% din populaţia totală, astăzi, conform recensământului din 2002 sunt prezenţi într-un procent de 29%.
Structura pe religii a populaţiei .S-a caracterizat multă vreme prin superioritate categorică a cultului ortodox a cărui procentaj înregistrează o

Fig .4.

valoare constantă de-a lungul timpului, astfel de la 84%din totalul populaţiei în 1928, va prezenta o creştere cu două procente adică 86%conform datelor ultimului rencesământ din 2002.

© 2007 ITAC. Toate drepturile rezervate. Realizat de ITAC | Harta Site | Contact