Cultura. Viaţa socială

   În domeniul culturii avem dovezi certe ale culturii materiale şi putem afirma că a existat o continuitate etnică şi de cultură a poporului român, aspect care este mai important decât continuitatea de locuire.
   Din aceste urme ale culturii materiale putem trage concluzia că populaţia românească formată aici era o populaţie de agricultori, care s-au ocupat cu creşterea vitelor, şi în special a oilor. De asemeni au fost practicate şi meşteşugurile cum ar fi de ex.tăbăcitul pieilor, fierărie, dulgherie, construitul caselor.
În cadrul existenţei timpurii a localităţii nu găsim obiecte cu inscripţii scrise.

   Jocul popular s-a menţinut cu aspect specific românesc până prin anii 1920. După această dată singurul dans românesc practicat până prin 1960 a fost “ căluşarii “. Ca jocuri populare întreaga populaţie a adoptat jocurile populare sârbeşti.Ca obicei mai important practicat de români şi sârbi a cărui origine nu o cunoaştem este cel denumit “cloţa”. Se practică în dimineaţa anului nou, colindătorii în special copii de la 3-10 ani fac urare gazdei să aibe noroc şi parte de miei, purcei, viţei, pui, cai, etc. Copii expun colindul ritmat, stând în poziţia ghemuită, vrând să simbolizeze o cloşcă. Gazda aruncă simbolic peste copii boabe de grâu, orz sau porumb, şi dăruieşte copiilor colaci, şi diferite fructe în special nuci şi mere.
   Obiceiul fiind frumos, este pregătit de copii ca punct de program la serbarea pomului de iarnă.

   Şcoala. Din documente şi izvoare narative reiese că în localitatea Checea au luat fiinţă în jurul anului 1870 trei unităţi şcolare şi anume : şcoala cu limba de predare română, limba sârbă şi cea cu limbă de predare croată.
   Toate trei au fost şcoli confesionale şi au lucrat independent una de alta sub îndrumarea bisericilor care le tutelau.
   Documentul şcolar din 1882 se intitulează : “Catalogul diualu “,  “despre absentările şi propăşirea în învetiaturile şcolare ale tinerimei de la şcolia poporala confes.gr.or.rom.din comunia Checia rom.,  pre anulu şcolaru 1882/83, prin Iulius Bărbulescu invetiatoriu.”

În 1883 la data de 25 ianuarie şcoala a fost inspectată de inspectorul şcolar Paul Tempea  care a lăsat în rubrica de observaţii a catalogului următoarea însemnare: “ În 25 ianuarie 1883 am aflatu curăţenie. Paulu Tempea inspectoru de şcole.”
   Apariţia şcolilor în limbile naţionale poate fi considerată o manifestare a conştiinţei naţionale trezite cu ocazia revoluţiei din 1848 şi a evenimentelor care au urmat după aceasta.

   Şcoala sârbă a luat fiinţă în 1872, potrivit izvoarelor narative şi a funcţionat cu întreruperi, primul număr de învăţători îl găsim menţionat în 1904.
Şcoala cu limba de predare sârbă şi croată nu posedă documentele scrise din această perioadă din care să menţionăm numele învăţătorilor şi pentru aceasta am folosit ca sursă de informaţie unele însemnări mai vechi din care rezultă că în anul 1877 la şcoala croată era învăţător Cskany, iar la şcoala sârbă în 1904 era Mladen Boici.
   Primii învăţători de la şcoala română care în condiţii grele au contribuit la instruirea şi educarea populaţiei din această comună au fost : până în 1872 George Gătăianţu, în perioada 1872-1920 Dan Teodor, Anuica Iosif, Iulian Bărbulescu, Eutimie Milosav, Raţiu Ioan, şi alţii.

   Iulius Bărbulescu este învăţătorul care se pare că a pus bazele şcolii în Checea.
   Pentru perioada 1882-1920 pentru care sunt date, documente şcolare inedite, putem face în baza acestore unele constatări foarte preţioase pentru istoria învăţământului nostru în limba naţională.
   Mai întâi se observă cu claritate că în această perioadă existau grele condiţii materiale pentru şcoală, şi totodată marea masă a populaţiei din localitate.
Şcoala fiind confesională, deci întreţinută în exclusivitate numai de părinţi, ei fiind aceia care achitau plata învăţătorului, trimiteau copii la şcoală numai aceia care aveau oarecare posibilitate de ordin material. Unii copii erau retraşi de la şcoală în timpul anului şcolar pentru faptul că părinţii nu mai puteau achita taxele fapt consemnat în documente.

   Iată ce se scrie într-un document din 1880, semnat de înv.Iuliu Bărbulescu “Îndatoraţi a cerceta şcoala 206 prunci”.
   Inspectorul Paul Tempea consemna pe pagina catalogului la data de 11/23 noiembrie 1888, un număr de 70 elevi prezenţi. Însemnări de acest fel sunt multe în cataloagele şcolii şi toate vin să întărească afirmaţia de mai sus că atât şcoala care nu era sprijinită de stat  cât şi populaţia nu aveau nici cele mai elementare condiţii materiale.
În ceea ce priveşte planul de învăţământ, prin conţinutul lui vădeşte clar caracterul confesional al şcolii, şi în acest contact se explică numărul mare de ore acordate religiei şi cântărilor religioase.

   Cu toate acestea bazaţi pe declaraţiile unor bătrâni care au frecventat şcoala în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea  sau chiar şi mai înainte, cunoaştem că învăţătorii de atunci au dat o importanţă deosebită obiectului istorie şi limbii române. Acest fapt este argumentat şi după felul cum au fost redactate documentele şcolare atât ca formă de exprimare cât şi ca reprezentare grafică,după felul cum s-a comportat mai târziu generaţia crescută de aceşti înaintaşi ai şcolii.
   In catalogul anului şcolar 1892-1893 sunt înscrişi 151 elevi de 6-15 ani dar interesant este faptul că în dreptul unuia dintre ei este notată menţiunea “ ţigan”, de unde reiese faptul că prezenţa acestuia la şcoală constituia un eveniment, un caz deosebit pentru acele timpuri. De asemenea prin studierea documentelor şcolii reiese că până la 1900 fetele nu erau înscrise la şcoală.

   Din diferite documente reiese că din 1900 până în 1929 în şcoală îşi desfăşurau activitatea două cadre didactice şi un director.Funcţia de director era deţinută de preotul satului întrucât şcoala fiind confesională, biserica dorea ca primul organ de control să fie un reprezentant al său şi nici decum un cadru didactic.Această situaţie în care învăţătorii să fie subordonaţi preotului a dus la unele conflicte între învăţători şi preot.
În 1913 se construieşte o şcoală nouă  cu două săli de clasă.
   Vechiul local în care a funcţionat şcoala nu se cunoaşte întrucât acesta a fost demolat.
Şcoala construită în 1913, datorită amenajărilor care I s-au făcut între anii 1948-1963, are patru săli de clasă, în ea funcţionând din 1913, grădiniţa de copii  întrucât aceasta nu beneficia de un local proprietate a învăţământului.

   După anii 1910 şi până la sfârşitul primului război mondial tendinţa de maghiarizare forţată cu ajutorul şcolii, a populaţiei româneşti şi sârbeşti a mers atât de departe încât s-a recurs şi la schimbarea prenumelor copiilor. Toate disciplinele de învăţământ au fost predate în limba maghiară.
   La sfârşitul primului război mondial, perioada 1-21 noiembrie1918,consemnează documentele “ a fost agitaţie mare”,dar în realitate a fost începutul unei răscoale locale care s-a soldat datorită represiunilor cu doi morţi  şi cu un dispărut din rândul răsculaţilor.

   Anul şcolar 1918-1919 şi 1919-20, se desfăşoară sub influenţa marilor schimbări determinate de război ,de destrămarea imperiului Austro-Ungar.
   Perioada 1948 este o perioadă foarte importantă ,caracterizată prin reforma învăţămîntului din august 1948,considerată un act istoric de mare însemnătate pentru învăţământul din ţara noastră , care implicit a pus pe baze noi organizatorice şi activitatea de învăţământ din localitatea Checea.

   O altă perioadă importantă în învăţământ este reprezentată de laicizarea învăţământului laicizarea ,moment în care pentru prima dată în istoria localităţii şcoala este despărţită de biserică.
   Planul de învăţământ ca urmare a reformei capătă un caracter ştiinţific ,fapt care face ca viitorii absolvenţi să îmbrăţişeze activităţi din domeniul industriei, agriculturii.
În 1954 s-a angajat lupta decisivă cu ultimii 600 analfabeţi, cu cei 20-30 elevi care rămâneau anual neşcolarizaţi.

   Până la reforma învăţământului şi chiar şi după aceia ,timp de 3 ani copiii familiilor de ţigani nu erau cuprinşi în şcoală ,erau cum s-ar spune omişi din evidenţă. Considerăm că acest lucru s-a făcut din două motive şi anume :şcoala fiind încadrată cu un număr redus de cadre în raport cu efectivul de elevi nu putea face faţă,şi un al doilea caz credem că din motive de comoditate, nimeni nu dorea să-şi facă de lucru cu elevi care nu sunt dispuşi să-şi dea silinţa la învăţătură.

   Pe lângă cei 50-60 copii care erau neânscrişi nu frecventau şcoala din diferite motive. Motivul consemnat în cataloage au temeinicia şi s-ar putea spune pe scurt “greaua situaţie materială”, în care trăiau unele familii şi copii lor.
În anul 1963 s-a desfinţat starea juridică a unui local folosit de şcoală de prin anii1950, fostă clădire particulară şi a trecut în folosinţa M.I., ca proprietate de stat.
În anul 1964 la data de 15 februarie s-au mai dat în folosinţă un local de şcoală tot în aceiaşi curte / Checea nr.100/ cu cinci săli de clasă, realizându-se în total 9 săli de clasă, în care cursurile sunt asigurate într-un singur schimb. La aceiaşi dată şcoala ,a intrat în posesia unui teren vecin cu cel de la numărul 100, a organizat curtea de joc a copiilor şi o grădină parc.